La aproape doi ani de la tragedie, începe judecata în cazul pompierilor din dosarul Colectiv

La aproape doi ani de la tragedie, începe judecata în cazul pompierilor din dosarul Colectiv
Publicat: 24/10/2017, 15:13
Actualizat: 25/03/2019, 21:52

​Respinge ca nefondate contestațiile formulate în temeiul art.347 C.proc.pen. de inculpata căpitan Radu Antonina, inculpatul căpitan (rez) Matei George Petrică și partea responsabilă civilmente Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov împotriva încheierii nr.24 din camera de consiliu din data de 10.02.2017 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Militar București în dosarul nr.160/753/2016/a1, prin care au fost respinse ca nefondate cererile și excepțiile formulate de inculpați și partea responsabilă civilmente, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.119/P/2015 din 25.10.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauzele privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe cei doi inculpați – contestatori și menține hotărârea contestată, se arată în decizia Curții Militare de Apel București.

De asemenea, instanța a respins reunirea cauzei cu cea de la Tribunalul București.

Antonia Radu și George Petrică Matei vor fi judecați de Tribunalul Militar București pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și uzurpare a funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ei fiind trimiși în judecată pe 28 octombrie 2016.

„În perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că Clubul Colectiv din București (care până la data de 06.10.2014 a funcționat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., București, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. București) desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu”, explică procurorii anticorupție.

Potrivit DNA, conduita celor doi a dus la crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului de la data de 30.10.2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenție, precum și cheltuielile cu personalul implicat în intervenție) și la obținerea unui folos necuvenit de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. București (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcționării până la data tragediei).

„De menționat este faptul că, deși au făcut mai multe deplasări la Clubul Colectiv Club, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București pentru că funcționa fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. Mai mult, în aceeași calitate și cu bună știință, cei doi inculpați, fiind în timpul serviciului și contrar atribuțiilor de serviciu, au întocmit în numele S.C. Colectiv Club S.R.L. și pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecția împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziție privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziții de apărare împotriva incendiilor, fișe individuale de instructaj în domeniul situațiilor de urgență și au instruit angajații societății în cauză pe linia securității la incendiu”, mai spun procurorii.

În cauză s-au constituit părți civile 248 persoane care au formulat pretenții civile ce se ridică la sumele de 212.474.000 euro și 51.240.315,8 lei.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.

„Procurorii militari au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct care are ca obiect, printre altele, modalitatea în care au fost încheiate mai multe contracte de sponsorizare la nivelul I.G.S.U., în legătură cu care există suspiciunea rezonabilă că au fost încălcate actele normative în vigoare cu privire la acest gen de activitate”, explică DNA.

George Matei și Antonina Radu au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, pe 4 decembrie 2015 însă în luna februarie Curtea Militară de Apel a decis să retrimită dosarul la DNA pentru ca procurorii să refacă rechizitoriul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×